sâmbătă, 21 noiembrie 2009

De ce doar 24h?

De ce are ziua doar 24 de ore? Mi-ar trebui vreo 30 ca sa apuc sa fac tot ce mi-am propus.
Am bifat in ultima vreme destul de multe. Aniversare Radio3Net vinerea trecuta, Silver Church, Cafeneaua Actorilor, Valea Regilor, am kilipirit un pic, o raita prin Iron in seara de folk, o tura pe la Carturesti, Jack's, cursuri de ghizi aseara, mers la repetitie la baieti, apoi Cinnamon, cursuri de ghizi azi dimineata, plimbarica pe 2 roti si Starbucks, urmeaza un maraton de filme in noaptea asta, vot maine si cine mai stie ce mai poate aparea pe parcurs... :)
In rest, facultate multa. Proiecte la care am luat si punctaj mai mare decat maxim (daa, chiar e posibil asa ceva), vine repejor perioada cu testele, ma apuca groaza numai cand ma gandesc.
Abia astept primul weekend din decembrie! Stiu eu de ce ;)
Pana una alta, saptamana viitoare sper sa ajung si eu pe acasa, nu am mai fost de 3 weekenduri, trebuie sa mai iau pulsul din club si sa imi incarc bateriile in camera cu buline.

Momentan va pup pe nas si ma pregatesc de plecare spre o noapte alba!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Stare de bine

Marti seara, am plecat spre Campina. Nu m-am lasat de facultate, nu am vrut sa fug de nimeni ori nimic, ci pur si simplu am plecat cu treaba (cazier si adeverinta medicala pentru cursurile de ghizi). Am ajuns pe peronul garii si am simtit aerul curat "de munte". Surprinzator chiar si pentru mine, nu am mai dat repede fuga la club. Pur si simplu mi-a fost bine acasa. Prea bine. Imi era dor de ai mei, imi era dor sa stau la povesti cu ei. Imi era dor si de porcusor, cu care am stat mai mult decat de obicei. M-am pus in pat la 10 seara, nu am mai avut nevoie de laptop, internet sau televizor. Vroiam doar sa dorm.
M-am trezit a doua zi la 07:30 pentru ca ma saturasem de somn. Eram odihnita si abia asteptam sa incep o noua zi. In momentul in care mi-am aruncat ochii pe geam, am stiut de ce iubesc orasul asta: era soareee si un cer senin de un albastru perfect. Nici un nor nu indraznea sa tulbure culoarea aia. Si am zambit! Dupa dusul de inviorare, am plecat sa rezolv treburile.
Am regasit orasul foarte diferit. M-au trecut fiorii in momentul in care am vazut ca e deja impodobit. Arata asa deosebit, era un sentiment ciudat, dar extrem de placut. Era soare si cald, dar era impodobit. Pe de alta parte, mi-a parut atat de animat si atat de vesel cum parca nu mai fusese niciodata.
Am revazut intamplator un chip tare drag de dimineata. Poate prea dimineata! Am vazut ca, indiferent cat timp trece, sunt persoane care nu se schimba. Si nu ma refer fizic sau la evolutia pe plan profesional. Ma refer strict in relatiile cu alti oameni. Am vazut pe chipul sau acelasi calm si aceeasi bunatate pe care o vedeam inainte, ori de cate ori aveam nevoie. Am zambit, am ras si am povestit. Putin, dar necesar. Imi era dor!
Am respectat si traditia de vara si am mers "la cafelutza la clubuletz". Aceiasi oameni, aceleasi zambete, nimic nu era schimbat. Am plecat de acolo ca sa imi termin de rezolvat treburie. am strabatut orasul in sus si-n jos apoi, doar de dragul senzatiei pe care mi-o oferea.
Dulce leneveala timp de o ora dupa amiaza, in camera cu buline. Dupa care, a trebuit sa ma adun si sa-mi adun gandurile imprastiate-n o mie de locuri pentru a pleca la Bucuresti. Calatorie calduroasa, dupa o ora petrecuta in gara (ca doar traim in Romania si parca e obligatoriu sa intarzie toate trenurile), cu muzica clasica in casti si cu mult scris pentru facultate. Stare de bine, senzatie de siguranta, parca si putin zambet pe chip, asa, doar pentru ca ma simt bine astazi!

duminică, 8 noiembrie 2009

Ganduri de duminica seara...

Sunt seri cand ma pun in pat, citesc o vreme si renunt atunci cand simt ca mi se inchid ochii. Apoi, in urmatoarele 5, sau chiar 10 minute pana reusesc sa adorm, incerc sa recapitulez ce am facut in ziua respectiva. Si mai mereu lista e destul de lunga, dar parca niciodata nu e indeajuns de mult.


Mai mereu raman lucruri neterminate, file necitite din carti care desi imi starnesc interesul, nu le acord suficienta atentie, ori oameni foarte dragi pe care pur si simplu nu i-am mai vazut de prea mult timp. Si ma gandesc ca sunt dimineti in care imi e imposibil sa ma trezesc mai devreme decat de obicei, proiecte cu deadline-uri ce vin mult prea repede.


E momentul cand parca timpul sta in loc pentru cateva secunde, ca sa constientizezi ca e deja seara si nu iti vine sa crezi ca a trecut asa rapid ziua. Si uneori e frustrant sa vezi ca nu-ti ajunge ceea ce ai facut si sa vrei sa faci mai mult.


E momentul cand apare 'piticul ala mic' si iti sopteste la ureche: "you're not good enough!" si parca te ambitioneaza mai tare pentru ziua ce va urma, si parca te forteaza sa iti doresti sa faci mai mult, si mai mult in urmatoarea zi.


Drumul pana in varful muntelui e mereu anevoios, trebuie doar sa stii cum sa iti batatoresti propria carare pentru a-ti parea mai frumos...

miercuri, 4 noiembrie 2009

November rain


E prea rece si prea patrunzatoare ploaia asta! Ma apasa, ma doare, parca ma si sufoca! Nu mai vreau! Mi-e frig, si o simt pana in oase. Imi intra prin haine si imi face rau. E rece! Sau sunt eu prea sensibila? Uneori imi doresc sa fiu si eu ca ea; la fel de rece... sa nu ma doara nimic, sa nu ma afecteze nimic, sa nu imi pese de nimic. Ei nu ii pasa de noi. Si atunci, noua de ce ne-ar pasa? Am o stare de neliniste, de nervozitate. Simt un tremur undeva in mine. Si ploaia asta urata nu face altceva decat sa imi accentueze starea...

luni, 2 noiembrie 2009

Zambet de toamna

A venit frigul, au inceput ploile, frunzele deja cad. Numai covoare colorate de frunze vad asternute frumos pe pamant. Si parca nici toamna nu mai este... se apropie iarna, deja miroase a iarna, si gerul se cam simte si resimte.
Si totusi e frumos, e frumos cand ai motive sa zambesti, motive sa te bucuri si simti ca totul merge bine.
Chiar daca soarele nu a mai prea tinut cu mine, am simtit in alte moduri farmecul orasului. Concerte tomnatice cu melodii linistitoate, iesire la film, umblat brambura pe strazi vechi, poze nocturne, concerte tapinaresti, frappe, suc, sau orice altceva...
Nu simti ca traiesti in Bucuresti daca nu pierzi ultimul metrou spre casa, daca nu te intalnesti la Universitate la metrou, daca nu te plimbi cu taxi-ul si nu afli prin ce patanii a mai trecut taximetristul. Daca nu intarzii. Daca nu iesi din casa doar de dragul catorva raze timide de soare. Daca, daca si iar daca.... sunt atat de multe...
Am ascultat vantul, am ascultat sufletul, am ascultat gandul, am ascultat sunetul. Am ascultat ce am vrut eu. Si mi-a fost bine. Si-am indurat gerul de iarna timpurie in haine de toamna tarzie. Si-am intors zambete atunci cand mi s-au oferit. Si-am alergat, am ras, am tacut, am privit.
Si am visat! Da, si inca o mai fac, cu ochii deschisi. Si vreau la mare, vreau sa-mi treaca briza prin par, sa fur cateva raze de soare de pe malul marii, sa am nisipul sub picioare si un cer albastru deasupra mea! Sa fiu pe plaja pustie, sa tip de fericire si sa stiu ca nu ma aude nimeni. Sa ma asez pe mal si sa o ascult.
Chiar si acum, la o ora mult prea tarzie, inca mai pastrez un mic zambet pe buze, o stare de bine si un gand linistitor.... doar atat ....


Esti un zambet de toamna ivit chiar atunci cand aveam cea mai mare nevoie.