miercuri, 23 decembrie 2009

nice dream

Cateva acorduri in miez de noapte. Acorduri care imi par mai triste ca oricand. Acorduri. Aud o voce. Si ma-nfioara.
Gave me sunshine, made me happy. nice dream. Memories, hold together all these melodies. Killin' what I feel. Sing us a song, a song to keep us warm. Look at me, I might be a mess but I'm sure can survive. And the feeling is that there's something wrong cuz I can't find the words.
I don't wanna hear your voice!

Semne in OldSchool la aniversarea Radio3Net

3 piese pentru aniversarea Radio3Net
Enjoy!


sâmbătă, 19 decembrie 2009

Alb. Doar atat.

Tot ce am vazut astazi a fost zapada. muuulta zapada. :)
M-am trezit dis de dimineata hotarata sa plec la Campina. M-am uitat pe geam si m-am speriat. Era ditamai viscolul. Dar imi placea. Mi-am facut curaj si am iesit din casa, indreptandu-ma spre statia de autobuz. Proasta idee! Dupa jumatate de ora, am facut cale intoarsa si am mers la metrou. 15 minute printr-o ninsoare deasa, iar pe jos, un strat serios de zapada. Am ajuns la gara cu 10 minute dupa ora normala de plecare a trenului, dar nici o problema: traim in Romania, asa ca trenul a plecat cu o ora intarziere din cauza vremii. Macar a fost cald, traiasca locurile la clasa I si nashii de treaba :) Cumparaturi cu ai mei prin Ploiesti pana spre dupa amiaza. Si aici, zapada multa, ninsoare care parca nu vroia sa se mai opreasca. Am ajuns intr-un final in Campina. E atat de frumoasa asa alba! Pomii sunt atat de incarcati cum parca nu i-am mai vazut niciodata, si-au aplecat ramurile din cauza greutatii zapezii. Strazile partial acoperite de zapada, casele cu un strat gros alb asternut pe acoperis. Arata de vis! Nu cred ca am apreciat vreodata zapada atat de tare, dar e superb!
Maine vreau sa fac poze, sa ma plimb, sa uit cat e ceasul si sa nu imi pese ca trece ziua pe langa mine. Dar asta e alta poveste.
Am facut apoi o baie fierbinte binemeritata si apoi am plecat cu vechiul partener de distractie, la o pizza, o bere, si o vorba. Ca doar era ziua lui! Traditia de mers la club a fost din nou respectata, ceva proiectii, vorbe, zambete, povestiri, amintiri. O seara frumoasa, pe care am incheiat-o cam devreme din cauza oboselii. Pe drum spre casa, desi am inghetat toata, am profitat din plin de fiecare moment, de fiecare fulg, de fiecare bulgare pe care l-am facut si de fiecare morman de zapada pe langa care am trecut. Pur si simplu zambeam doar uitandu-ma in jurul meu. Si da, fericirea consta in lucruri marunte. Ca astea. Lucruri care iti aduc un zambet, care poate sterg o lacrima, ori o amintire urata.
Acum stau infofolita bine bine, cu porcusorul langa mine, ca tare dor imi era de el, mai ales dupa intamplarea de zilele trecute. Inca imi pare rau ca nu am luat porcusorul ala... chiar regret. il vreau, m-as duce si acum. :) Cineva drag mi-a zis asa: "nu cred in coincidente dar mi se intampla mereu". Asa a fost si in cazul meu. Acum e tarziu, as vrea sa dorm, dar ceva inca ma tine treaza. Imi mai ocup timpul cu cate ceva si apoi imi incarc bateriile pentru maine.


Sa aveti parte de o noapte frumoasa, alba, ninsa, cum vreti voi!

duminică, 13 decembrie 2009

Fug, fug... nici nu stiu unde merg...

Dupa 3 cafele si un zambet fortat afisat pe chip, am urmat drumul spre casa. Acasa. Adica la Campina. Am avut parte de un drum cu trenul atat de frumos, atat de dorit si impanzit de atatea ganduri. Unele mai frumoase, altele mai putin frumoase. As vrea sa rad, sa plang, sa tip, sa imi spun nemultumirile si bucuriile. As vrea atat de multe... Dar mai bine tac, ma retrag si astept. Ce? Nici eu nu stiu... Stiu doar ca timpul le rezolva pe toate.
Mai e o saptamana si intru cu adevarat in vacanta. Una atat de asteptata, in care mi-am propus atat de multe. In care vreau sa zambesc si sa fiu fericita. In care vreau sa dorm, sa ma trezesc, sa am cui sa zambesc si sa nu imi pese de nimic. Vreau sa am langa mine pe acei oameni care au stiut de fiecare data sa aduca un zambet sincer pe buzele mele. Vreau sa cumpar cadouri, sa le daruiesc din suflet si sa am aproape oameni dragi.
Acum astept doar sa ies putin la zapada. E seara, e ger, dar nu imi pasa. Vreau zapada!

sâmbătă, 12 decembrie 2009

De ce?

De ce sunt momente cand totul iese prost? De ce uneori nimic din ce faci nu este bine? De ce totul se interpreteaza gresit? De ce esti gresit inteles? De ce uneori o dai in bara indiferent de context? De ce uneori esti judecat si pus la zid? De ce simti cateodata ca viata iti scapa de sub control? De ce uneori totul e atat de complicat? De ce uneori.... poate ca pur si simplu. De ce uneori ninge? De ce uneori momentele alea care ar trebui sa fie frumoase, de fapt nu sunt? ... pentru ca pur si simplu. Asta e viata! Compusa din momente. Frumoase sau nu. Momente ce sunt uneori fara motiv, pe care nu le intelegi, dar care... pur si simplu sunt. Si atat. Mai am insa nevoie de chibzuiala. Pentru a accepta si a intelege ca uneori, totul e... de neinteles.

duminică, 6 decembrie 2009

Zambete



Am avut parte de o zi foarte deosebita! Am impartit zambete pe strada impreuna cu Mada si Lory. Ne-am hotarat sa luam parte la campania "Un zambet pentru tine" si sa facem cateva sute de oameni putin mai fericiti. Am adus o inseninare pe chipurile lor.


La inceput putin timide, am inceput sa impartim post-it-uri cu zambete imediat cum am terminat cursurile de ghizi. Fiecare zambet pe care il primeam inapoi ne dadea mai mult curaj si incredere pentru a-l darui pe urmatorul. A fost o senzatie noua, nemaiintalnita pana acum. Pe masura ce imparteam zambete, zambeam si eu din ce imi ce mai mult si mai sincer, ma simteam atat de bine si as fi vrut sa impart mult mai multe. Intr-un oras atat de tern, un zambet adus pe chipul cuiva inseamna enorm de mult. Am fost placut surprinsa sa vad cum doamnele acelea extrem de elegante si serioase se emotionau atat de tare atunci cand primeau un zambet, si multumeau frumos, oferind si ele, la randul lor zambete. Sau cum, persoanele de varsta a treia erau uimite de gestul nostru, si cum nu le venea sa creada. I-am invatat si pe straini cam cum sta treaba cu zambetele, am facut si politistii sa zambeasca, iar copiii, sa nu mai zic de copii. :) M-am simtit atat de bine atunci cand m-am dus la cate cineva sa ii dau un zambet si sa imi spuna: "Aa, am mai primit unul, uite!" sau "multumesc, il pun langa celalalt". Dar, gonite parca de frig, am ajuns pe acasa dupa o ora si ceva de impartit zambete, dar extrem de zambarete.


Pe seara, am iesit la un vin fiert impreuna cu Mada si Andrei. Impartit cadouri si multa veselie. Seara placuta acasa si zambete in continuare.


Nu m-as mai fi oprit din zambit!

joi, 3 decembrie 2009

miercuri, 2 decembrie 2009

E carciuma plina de oameni straini...

Am fost acasa in weekend. De ce? Nici eu nu stiu ... De fapt, nu stiu de ce am plecat de vineri acolo... Am mers dupa o absenta de o luna de zile.
Si, ca de obicei (adica pana acum o luna) am respectat traditia si am mers in club. Nah, vineri seara, trebuia sa merg. Dar am avut o senzatie tare stranie. O "carciuma" plina de oameni cunoscuti, dar... atat de straini de mine. Straini, da. Asa i-am simtit. Tocmai de-asta am si plecat dupa doar o jumatate de ora. Am vrut sa plec de acolo, nu imi era bine. Cum poti simti niste oameni pe care, aparent ii cunosti atat de bine si iti sunt atat de dragi, straini si atat de departe de tine? E un sentiment ciudat... Am preferat sa stau singura... si asa si am facut si mi-a fost bine apoi. :)
Sambata a fost family day. zi in familie, linistita, cu unele drumuri (necesare) si cu relaxare. Nu am vrut sa ies nicaieri pe seara, am stat acasa si am citit. Duminica insa, surpriza placuta din partea partenerilor de distractie si voie buna de asta vara. Asa ca m-am conformat si in 10 minute eram gata de gratarel nocturn, chiar daca temperatura nu depasea cu mult 0 grade. M-am simtit foarte bine, am pus la cale cate ceva cu ei, acum asteptam vacanta.
Si de parca nu imi era suficient ce simtisem vineri seara, am mai sucit putin cutitul in rana si luni pe la pranz, intr-o incercare (reusita ce e drept) de convingere ca nu sunt eu paranoica. Ma rog, stiu ca sunt, dar ca nu sunt chiar de tot. Asa ca am mai mers inca o data in locul cu pricina. 2 minute. Doar de atat am avut nevoie ca sa ma conving. Apoi mi-am continuat ziua, astupand repejor rana si promitandu-mi ca pe viitor sa incerc sa evit senzatii de genul. :)
Pe seara am revenit in Bucuresti, unde ma simt atat de bine. Aici sunt eu!