. .

Stau si ma uit la monitorul asta de parca astept sa imi spuna ceva. Am un pahar de vin rosu cu cola, o noapte de pierdut si prea multe pe suflet. Si totusi nu spun nimic. Tac. Si astept sa treaca toate. Alta data aveam puterea sa spun imediat ce aveam pe suflet, sa zic clar si tare ce vreau, ce ma deranjeaza... acum.. acum? acum mi-e egal. Chiar nu ma mai afecteaza nimic. Nu ma mai surprinde nimic. Oamenii pe care ma asteptam sa ii am aproape la nevoie au fost primii care mi-au dat cu sutul. Ironic pot spune.. Si stau si ma gandesc.. Asa va fi de fiecare data?
Se spune ca fiecare sut e un pas inainte, se spune ca de fiecare data cand primesti o palma trebuie sa intorci si celalalt obraz, dar ce faci cand simti ca le-ai primit pe toate, si nu mai esti capabil de vreo replica? de vreun raspuns?
Din momentul asta fac doar ce vreau, doar ce ma face fericita, doar ce am chef sa fac. Nu ma mai intereseaza cuvintele "trebuie sa" .. nimic nu trebuie facut daca nu vreau. Sa fie clar! Vreau sa am din nou 50 kg ca vara trecuta, vreau sa fiu iar fericita ca acum un an si ceva, vreau sa ies, sa ma plimb, sa nu pun la suflet lucrurile rele si sa nu alerg dupa oameni care nu vor sa fie alaturi de mine. Asta sunt eu. Si nu ma schimb. Deal it or leave it!!

o zi in spital.

Dupa 2 ture de noapte la job, dupa doar 3 ore de somn in ultimele 2 zile, am plecat spre Spitalul Judetean. De intrat in spital am intrat pe picioarele mele, de iesit... cam nu prea.
Ca in orice spital, agitatie multa, alergatura. Ok, agitati-va, alergati, dar nu ma implicati si pe mine! Dar de unde... Cum am ajuns la fata locului au sarit vreo 3 asistente pe mine, una sa imi faca fisa de internare, alta sa imi ia sange, alta ptr ekg, si tot asa au tinut-o vreo jumatate de ora. Apoi, in acelasi ritm alert de parca pierdeam vreun tren ma ia o alta asistenta sa ma duca in sala de operatie. Ajung acolo, alta agitatie. Doctorii ma asteptau, m-am asezat pe masa de operatie, ei au inceput sa se pregateasca. E o senzatie atat de stranie sa te uiti la ei cum isi pun manusile, cum au halatele alea atat de albe, cu basmaluta in cap, cum isi aranjeaza cu meticulozitate toate ustensilele. Buun, incepuse deja sa imi fie frica. Asa ca am decis sa nu ma mai uit la ce fac ei acolo si sa ma uit.. in sus. Da... la lumini. Dar de ce sunt asezate in cerc toate luminile alea? De ce sunt asa multe si mici? Ok, nu ma mai uit nici la lumini. Apare o asistenta mai in varsta care incepe sa se uite pe monitorul la care eram conectata eu : puls, tensiune, etc si nu stiu ce bolboroseste ea pe acolo... wtf?! in fine, apoi vine la mine si imi zice ca vrea sa ma lege. Ii spun politicos ca am venit de buna voie acolo si ca nu o sa fug, asa ca sa renunte la idee :)) Intre timp cei 2 medici au terminat cu pregatirile. Dupa 40 minute, sunt dusa in rezerva... atata liniste acolo, nimeni nu se mai agita, nimeni nu mai alerga de colo colo... Asa ca incep sa constat tot ce e prin jurul meu. Si vad ca totul e alb, tot... absolut tot. Ca doar sunt intr-un spital si trebuie sa dea senzatia de curatenie, nu? :) Vine unul din doctori, ma intreaba cum ma simt, ii spun ca nu ma doare, imi spune ca daca o sa ma doara sa cer sa mi se faca un calmant. Evident ca in cateva minute ceream unul pentru ca ma durea. :))
Aaanyway, totul e bine cand se termina cu bine. Am trecut de momentele cele mai nasoale, chiar si fara anestezie, acum trebuie doar sa stau in pat, nemiscata. Usor de spus, al naibii de greu de facut...

aseara.

Am avut parte o seara deosebita, cu un amalgam de trairi si sentimente. Nu credeam ca se pot imbina prezentul - care e atat de frumos, trecutul nu foarte indepartat - care mi-a aratat valorile vietii, si oraselul meu (care nu, nu face parte din trecut) - imi aduce mereu zambetul pe buze si imi aminteste de atatea momente calde. Dar am aflat ca totul este posibil.
Am revazut un chip drag, care in ciuda timpului trecut, nu s-a schimbat, a ramas la fel cum imi dainuia in amintiri. Am cunoscut oameni noi, am surprins zambete si "reinvatat" sa ma bucur de ceea ce viata imi ofera.
Concert frumos, zambete, detasare totala, sentimente de liniste in plina galagie organizata :)
Apoi dans pe melodiile care imi aduc aminte de ei, de prietenii mei. Dor de ei, de casa... de Acasa. Dor de serile dansante. Am dansat, am trait fiecare moment in parte, am simtit fiecare melodie.
Iar privirea asta senina, zambetul asta cald au facut ca seara sa fie perfecta si sa se termine cu atata liniste in suflet.

empty circles

Totul se desfasoara conform unui scenariu bine stabilit. Oricat am incerca sa schimbam ceva, nu suntem singuri pe lumea asta, si nu intotdeauna totul depinde de noi. Cred ca toata viata noastra se desfasoara in cercuri. Cred ca ne invartim pe marginea unui cerc gol, in incercarea de a nu cadea. Si totul se repeta. Mintim si suntem mintiti, uram si suntem urati, incercam sa fugim de tot dar o luam de la capat exact din locul de unde am inceput si ultima data. Acelasi punct de pe cerc. Cercul nostru se intersecteaza cu alte cercuri, dar nimic nu se schimba. Aceleasi situatii, aceleasi obstacole. La inceput totul e frumos, totul e colorat, si lin si plin de zambete, pentru ca mai apoi sa se transforme in cenusiul ala urat de care vrem sa fugim. Si fugim. Si ne izolam.. aparent... ajungem inapoi in punctul unde totul e roz si frumos pentru a ne mai minti un pic ca poate fi si bine. Desi cercul nu are urcusuri si coborasuri, e atat de greu sa te mentii in punctul in care iti e bine. E imposibil chiar. Si ajungem la un moment dat sa cadem. Ne ridicam, ne stergem de praf si mergem ologi mai departe, mintindu-ne ca nimic nu s-a intamlplat. Si uneori reusim sa uitam - o saptamana, doua, trei. Dar apoi? Apoi o luam de la inceput. E o miscare haotica, dar totusi atat de organizata.
E cercul meu.

Come tomorrow
tomorrow I'll be gone

melodia de la pranz ....

nu as putea...

... promite vreodata cuiva ceva in care nu cred nici macar eu de la bun inceput. nu as putea amagi pe cineva cu ceva ce stiu ca isi doreste mult. Pot accepta mult mai usor un 'nu' de la bun inceput, decat un 'da' spus intr-o doara, care in final se transforma tot intr-un 'nu'. Dar nu mai am nervi, nu mai am regrete si nici sperante. am doar o pagina alba. a trecut ceva timp de cand nu am mai facut poze, dar nici nu am intentia de a face altele. Am insa un drum pe care trebuie sa il urmez, Hai sa fim mai sinceri, hai sa spunem exact ce gandim si ce simtim, hai sa nu ne mai prefacem ca totul e bine atunci cand nu e, dar hai sa ne bucuram de momentele cand totul e bine si frumos. Am nevoie de un soare si un cer senin. Am nevoie de oameni calzi si multe zambete.

how to love

“You may not be her first, her last, or her only. She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She’s not perfect - you aren’t either, and the two of you may never be perfect together but if she can make you laugh, cause you to think twice, and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can. She may not be thinking about you every second of the day, but she will give you a part of her that she knows you can break - her heart. So don’t hurt her, don’t change her, don’t analyze and don’t expect more than she can give. Smile when she makes you happy, let her know when she makes you mad, and miss her when she’s not there.”

Totul pare sa reintre in normal in ultima perioada de timp. Dupa valul furtunos de demisii din familie&prieteni, dupa demisia mea total neasteptata la job, incep sa imi gasesc locul intr-ul alt colectiv, intr-un alt mediu, printre alti oameni.
Acum, vreau sa imi fac timp si pentru ce ma face cu adevarat fericita. Vreau sa am mai mult timp de "pierdut" cu cei dragi, vreau sa am timp si pentru mine, vreau sa imi pot permite o ora pe zi sa alerg si una sa merg la niste cursuri de dans. Da, m-am hotarat sa mai merg si pe acolo. Mi-ar placea sa pot sa imi continui pasiunea cu confectionatul de bijuterii, dar si cu comercializatul lor. Si in afara de toate astea, vreau sa nu dezamagesc pe nimeni, vreau sa fac bine tot ce fac si vreau sa scap de rutina in care am intrat.
Mai am un singur examen la facultate, apoi spre sfarsitul lunii am in program un concert cu baietii. Pana atunci, soare mult, zambete si mai multe si numai zile frumoase! :)

back

Am avut nevoie de o pauza, o pauza de la tot si de la toti. Asa ca am urmat din nou drumul spre casa. Spre Acasa. Dupa multe nopti nedormite, examene la facultate si multe batai de cap am pornit spre camera cu buline. Si m-am simtit din nou copil, am visat si am fost din nou rasfatata de ei, de parintii mei.
Sambata seara am pierdut-o gandindu-ma la ce am de facut in continuare, am decis sa "inchid un vis intr-o cutie efemera", sa imi stabilesc prioritatile si sa pastrez langa mine pe cine conteaza cu adevarat.
Mi se demonstrase vineri seara ca, oricat de obositi ori suparati ar fi unii oameni, pot gasi timpul si rabdarea necesara de a sta cu mine. Si asta conteaza enorm. Vreau sa invat sa fiu mai toleranta si sa las impulsivitatea deoparte.
Duminica a fost family day. Am vazut locuri noi, m-am simtit minunat in compania lor.
Imi propun sa renunt la ambitiile mele copilaresti si la orgoliul asta atat de mare, dar vreau sa primesc o explicatie plauzibila pentru tot ceea ce nu inteleg.
Cred ca cei care aleg sa ramana alaturi de mine merita un zambet, o vorba buna si nu o incruntare ori o nemultumire.

big day today

Am semnat actele pentru casuta noua. Am visat in ea, mi-am imaginat cum o sa o aranjez si in sfarsit am avut zambetul ala de satisfactie pe chip.
Acum pot dormi linistita, cu gandul la ea :)

4 legi

- Prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

- A doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

- A treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

- A patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.

“nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…

punct.

Asta e probabil ultimul post despre tine. Ma intreb daca oare meriti sa ma obosesc sa il scriu. As fi vrut sa scriu ceva frumos, ceva vesel, dar cred ca voi incheia acum seria postarilor triste din ultima perioada.
Demult, mi-am promis ceva: sa nu ma schimb. Si totusi am facut-o. Ai reusit sa ma transformi total, sa nu ma mai recunosc si sa nu ma mai simt ca fiind eu. In timp, si oamenii din jurul meu, oamenii pentru care contez, au vazut asta. A fost un semnal de alarma. Am stat o perioada si am analizat totul. Din exterior, cat mai din exterior. Si m-am redescoperit pe mine cea de dinainte. Pe mine, persoana aia vesela si mereu cu zambetul pe buze pe care ai vazut-o in seara aia de mai si pe care o vezi acum in poze, alaturi de alti oameni. Poate ca doare, nu zic nu, dar cu siguranta ar fi durut mai tare daca as fi continuat sa ma mint.
Nu-mi place sa jignesc si sa arunc vorbe grele. De aceea, spun doar atat: nu mai existi pentru mine. Esti un strain, ca multi altii pe langa care trec zilnic pe strada. Am dreptul sa fiu fericita. Am ales sa fiu fericita. Punct.

Ma intrebam acum ceva timp de ce tocmai persoanele la care tinem cel mai mult tind sa ne raneasca atat de tare. Poate pentru ca avem anumite asteptari de la ei, iar daca nu primim ceea ce dorim, avem de suferit. Am incercat sa nu astept nimic de la nimeni. Dar cu ce pret? Mintindu-ma ca imi va fi bine. Nu a fost asa. Prefer sa fiu eu, si sa am in jurul meu putini oameni, decat sa pretind ca sunt altceva si sa fiu inconjurata de prea multi...
Intr-adevar oamenii sunt unici... Dar asta nu inseamna ca vreunul este de neinlocuit. Fiecare iubeste, uita si isi aduce aminte intr-un mod diferit.
De data asta mi-am invatat lectia. Am vazut cum e sa fiu si de cealalta parte a baricadei. Ciudat sentiment, dar, in acelasi timp, indreptatit. Indiferent de cele trecute, nu ma voi schimba. Sunt aceeasi persoana, voi fi intotdeauna cine vreau sa fiu.
Pentru toate gandurile astea, pentru toate aceste intrebari, imi raman doar cuvinte... Buna dimineata, suflet pierdut! Noapte buna, vis interzis!

remember

"Gandim diferit. Sau nu. Ne aruncam uneori vorbe grele, vorbe nechibzuite, vorbe mai dulci sau mai amare. Vorbe. Iti privesc uneori ochii. Alteori, nu pot. Mi-e teama. Mi-e teama ca am sa ma ratacesc in ei, ca am sa uit de mine si-am sa pierd notiunea timpului. Cateodata ma faci sa ma simt fericit. Cateodata ma faci sa vreau sa-ti sparg capul cu primul obiect contondent ce-mi rasare in cale. Cateodata vreau doar sa te tin de mana si sa uit de tot ce e rau. Sunt seri in care adorm cu tine in gand si sunt zile in care simt ca inebunesc fara tine. In unele momente mi-aduc aminte de ifosele tale si de faptul ca esti mai rasfatata decat un copil de doi ani. In timp, am invatat sa iti iubesc partile astea. Ma faci sa plang, sa rad, sa dansez sau sa urlu de nervi. Ma faci sa te astept, sa intarzii sau sa vreau sa nu mai plec. Ma faci sa te duc pe o insula pustie.

Si zambetul si gandurile, si tenesii si ideile tale imi sunt dragi. Si zilele de ieri, si zilele de maine. Si „bineinteles pis” si „poate maine”. Fara tine aici e toamna in gand, dar cu tine prin ganduri e atat de liniste, in ceata unei tigari fumate teribilist.

Aduni in tine si speranta si zambet, si inocenta si maturitate, si gand si vis. Esti inger si demon, si dorinta si teama. Esti lacrima de pe obraz si zambetul din coltul gurii. Esti tot ce-si poate dori un om langa el."

de la Cineva

:)