Iarna. Soare. Dor. Prieteni

E frumos sa te trezesti pe la pranz, camera sa fie scufundata in soare, iar cerul sa fie de un albastru superb. Desi stiu ca soarele de iarna e doar o iluzie, ca nu e real, ca e asemeni unei poze a soarelui adevarat, straluceste atat de superficial dincolo de fereastra inghetata si incearca, haios de altfel, sa ma imbie sa ies afara. Si va reusi! Pentru ca ma vreau sa ma las convinsa :)

Acum mai bine de o luna, intr-un moment de repulsie fata de orice, am aruncat in biblioteca o carte foarte draga. O carte pe care pana atunci o citeam cu placere, dar pe care nu am apucat sa o termin. Din diverse motive. Aseara insa, mi-era dor de ea. Si m-am dus, cu sfiala parca, si am luat-o din locul in care, o asezasem in incercarea de a uita. De a uita de ea... de a uita. Acum imi doresc sa ma poarte din nou pe "Strazi vechi din Bucurestiul de azi". Cred ca pe seara imi voi lasa gandul sa imi zboare brambura pe stradute mici si intortocheate. Daca nu azi, maine. Tot maine trebuie sa ma apuc si de ultimele finisaje pentru licenta. Mai am timp suficient, dar e mai bine sa o stiu gata terminata.

Se anunta o seara frumoasa. In care o sa indur gerul de afara, o sa ma plimb 'creanga' pe strazi si prin parcuri, si apoi ma voi incalzi cu o cana de vin fiert. Acelasi loc, aceiasi prieteni.

Pe mine a reusit sa ma convinga soarele sa ies sa ma plimb, sa imi inghete nasul si sa simt ca e iarna cu adevarat. Dar pe voi? :)