Dupa o copilarie cum nu multi au parte sa traiasca, dupa o facultate facuta la Moscova, ierni grele si multa munca, dupa o intreaga viata in care a invatat cum sa fie un domn si sa impuna respectul cuvenit, o viata de familie, copil, nepoti, dupa o lupta de 3 ani cu boala, 'motorasul' a cedat. Si pentru el totul s-a terminat. Dar nu si pentru noi. El a fost si va fi mereu bunicul meu.
Si nu vreau sa ma compatimiti, nu scriu asta pentru nimeni altcineva, in afara de mine. Scriu pentru ca simt nevoia, pentru ca a insemnat atat de mult pentru mine.
Si a durut. Si doare inca. Simt lipsa asa cum nu credeam....
Sunt indignata. Indignata pe persoanele cu conceptii atat de vechi... Cred ca doliul nu inseamna doar haina aia neagra si urata cu care te afisezi ca sa vada lumea "ca suferi". Doliul se poarta in suflet. Cu el simti, nu cu haina cu care esti imbracat. Toata treaba asta cu haina neagra mi se pare ca este doar de ochii lumii. Ma imbrac toata in negru, nu port nici o alta culoare, si asa, lumea isi va da seama ca imi pare rau. Total fals! Oamenii nu privesc in sufletul meu, nu au de unde sa stie ce e acolo! Vrei sa afli ce e in sufletul meu? Intreaba-ma. Vezi daca imi e bine, daca imi e rau, dar apropie-te de mine. Nu cataloga pe cineva "aa, poarta doliu, are haine negre, inseamna ca sufera, ca nu ii e bine" Poate te inseli. Sunt mai mult ca sigur atatea persoane care poarta negru doar pentru ca "asa e traditia". Dar astia suntem... vedem, catalogam si judecam, fara sa gandim de 2 ori inainte.
Un comentariu:
Adevarat, nu printr-o haina se arata doliul
Trimiteți un comentariu