Descopar noi dimensiuni si trairi cu cat ma adancesc mai mult in real... ma intalnesc cu persoane dragi sau mai putin dragi din trecutul meu, dar ma bucura la fel revederea. Pe unii din cunoscutii mei se vede evolutia, bunastarea, implinirea. O duc bine, au inteles pulsul timpului. Unii dintre ei au ramas la fel de falsi si meschini cum ii stiam - nu ma mai deranjeaza deoarece am devenit o persoana antrenata in d-astea, iar altii sunt la fel de calzi, sinceri si tonici cum imi traiau in amintiri. Dar indiferent de masca si atitudinea purtata sau "dobandita", observ in ochii lor o privire linistita- parca se exprima mai degajat si vorbesc despre lucruri demne de vremurile astea...gandesc sanatos.
In acelasi timp ma izbesc de introvertire, cadere in sine; lipsa de speranta, de priviri brazdate de spaima incertitudinii la unii foarte dragi mie - de cei ce imi pasa cu adevarat. Ma intampina cu drag, curiosi, bucurosi, dar tristi, cu o speranta ascunsa undeva adanc, ca poate am eu solutii pentru ei, dar din pacate eu nu pot fi motivatia sau vocatia nimanui. Totusi poarta cu oarecare demnitate si acceptare existenta lor intr-un spatiu mojic. Stiu ce simt... si urla din mine neputinta. Ma incearca un sentiment de vinovatie, imi bate inima in gat... e o senzatie bizara si brutala.
Ce sa fac? Cum sa "reintru in spatiu" cu astfel de trairi? Ajutati-ma sa va ajut sa va ajutati sa puteti ajuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu