Sfarsit de vacanta ...

E aproape octombrie... se termina vacanta - cea mai frumoasa vacanta ever ! Am mers pe unde am vrut, am descoperit oameni si locuri noi, si, cel mai important lucru, am avut PRIETENI aproape. Si prieteni in adevaratul sens al cuvantului ! Iesirile la Valea Neagra si la mare nu ar fi fost la fel daca nu il aveam aproape pe Ninjutzu, vesnicul partener de dans si voie buna! Am mers si la munte de cateva ori, cu baietii mei nebuni, la mare de vreo 4 ori ... :p, o data in Corfu - unde a fost super distractie, cu oameni nu tocmai cunoscuti. Am mers la cateva festivaluri, am facut o traditie din "cafelutza de dimineata (de la ora 12 30 sau 14 00) " :P Serile "dansante" din club raman in amintire mai mult ca sigur , la fel si vizitele la Tanti Emilia :P . O vacanta superba, asa cum nu am mai avut niciodata, o vacanta de vis, care a avut de toate! Va multumesc voua, celor care mi-ati fost alaturi, pentru toate clipele frumoase petrecute in ultimele luni!!

Intre oglinzi paralele si perpendiculare

Descopar noi dimensiuni si trairi cu cat ma adancesc mai mult in real... ma intalnesc cu persoane dragi sau mai putin dragi din trecutul meu, dar ma bucura la fel revederea. Pe unii din cunoscutii mei se vede evolutia, bunastarea, implinirea. O duc bine, au inteles pulsul timpului. Unii dintre ei au ramas la fel de falsi si meschini cum ii stiam - nu ma mai deranjeaza deoarece am devenit o persoana antrenata in d-astea, iar altii sunt la fel de calzi, sinceri si tonici cum imi traiau in amintiri. Dar indiferent de masca si atitudinea purtata sau "dobandita", observ in ochii lor o privire linistita- parca se exprima mai degajat si vorbesc despre lucruri demne de vremurile astea...gandesc sanatos.
In acelasi timp ma izbesc de introvertire, cadere in sine; lipsa de speranta, de priviri brazdate de spaima incertitudinii la unii foarte dragi mie - de cei ce imi pasa cu adevarat. Ma intampina cu drag, curiosi, bucurosi, dar tristi, cu o speranta ascunsa undeva adanc, ca poate am eu solutii pentru ei, dar din pacate eu nu pot fi motivatia sau vocatia nimanui. Totusi poarta cu oarecare demnitate si acceptare existenta lor intr-un spatiu mojic. Stiu ce simt... si urla din mine neputinta. Ma incearca un sentiment de vinovatie, imi bate inima in gat... e o senzatie bizara si brutala.
Ce sa fac? Cum sa "reintru in spatiu" cu astfel de trairi? Ajutati-ma sa va ajut sa va ajutati sa puteti ajuta!