Stare de bine

Marti seara, am plecat spre Campina. Nu m-am lasat de facultate, nu am vrut sa fug de nimeni ori nimic, ci pur si simplu am plecat cu treaba (cazier si adeverinta medicala pentru cursurile de ghizi). Am ajuns pe peronul garii si am simtit aerul curat "de munte". Surprinzator chiar si pentru mine, nu am mai dat repede fuga la club. Pur si simplu mi-a fost bine acasa. Prea bine. Imi era dor de ai mei, imi era dor sa stau la povesti cu ei. Imi era dor si de porcusor, cu care am stat mai mult decat de obicei. M-am pus in pat la 10 seara, nu am mai avut nevoie de laptop, internet sau televizor. Vroiam doar sa dorm.

M-am trezit a doua zi la 07:30 pentru ca ma saturasem de somn. Eram odihnita si abia asteptam sa incep o noua zi. In momentul in care mi-am aruncat ochii pe geam, am stiut de ce iubesc orasul asta: era soareee si un cer senin de un albastru perfect. Nici un nor nu indraznea sa tulbure culoarea aia. Si am zambit! Dupa dusul de inviorare, am plecat sa rezolv treburile.

Am regasit orasul foarte diferit. M-au trecut fiorii in momentul in care am vazut ca e deja impodobit. Arata asa deosebit, era un sentiment ciudat, dar extrem de placut. Era soare si cald, dar era impodobit. Pe de alta parte, mi-a parut atat de animat si atat de vesel cum parca nu mai fusese niciodata.

Am revazut intamplator un chip tare drag de dimineata. Poate prea dimineata! Am vazut ca, indiferent cat timp trece, sunt persoane care nu se schimba. Si nu ma refer fizic sau la evolutia pe plan profesional. Ma refer strict in relatiile cu alti oameni. Am vazut pe chipul sau acelasi calm si aceeasi bunatate pe care o vedeam inainte, ori de cate ori aveam nevoie. Am zambit, am ras si am povestit. Putin, dar necesar. Imi era dor!

Am respectat si traditia de vara si am mers "la cafelutza la clubuletz". Aceiasi oameni, aceleasi zambete, nimic nu era schimbat. Am plecat de acolo ca sa imi termin de rezolvat treburie. am strabatut orasul in sus si-n jos apoi, doar de dragul senzatiei pe care mi-o oferea.

Dulce leneveala timp de o ora dupa amiaza, in camera cu buline. Dupa care, a trebuit sa ma adun si sa-mi adun gandurile imprastiate-n o mie de locuri pentru a pleca la Bucuresti. Calatorie calduroasa, dupa o ora petrecuta in gara (ca doar traim in Romania si parca e obligatoriu sa intarzie toate trenurile), cu muzica clasica in casti si cu mult scris pentru facultate. Stare de bine, senzatie de siguranta, parca si putin zambet pe chip, asa, doar pentru ca ma simt bine astazi!